Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

diseminare1

În perioada 13-14 iulie 2012 s-a desfăşurat la Iaşi cursul de formare adresat profesorilor de liceu - Pregătirea cadrelor didactice pe tematici europene la care a participat prof. Ciobanu Iluca Cristina, profesor de Limba Franceză la Grup Şcolar Regina Maria Dorohoi. 

 
Programul de formare profesională a fost organizat de Institutul European din România (IER) în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS), finanţat de Comisia Europeană prin Reprezentanţa Comisiei Europene în România, în baza contractului de finanţare semnat ca urmare a licitaţiei PN/2011-11/BUC.
 
Acest program de formare este acreditat C.N.F.P. şi se adresează cadrelor didactice din toate cele trei cicluri de învăţământ: primar, gimnazial şi liceal care predau discipline şcolare în care tematica Uniunii Europene este subiect de lecţie sau parte a unor lecţii de geografie, istorie, educaţie civică, cultură civică şi orice altă disciplină şcolară din curriculumul opţional.
 
Activităţile desfăşurate au reunit 30 de participanţi din judeţele Moldovei. 
Temele discutate au vizat: 
  • Istoricul şi instituţiile UE urmărind un scurt istoric al Uniunii Europene cât şi ansamblul instituţiilor şi organismelor UE, instituţiile din triunghiul decizional – Parlamentul European, Consiliul şi Comisia Europeană. 
  • Principalele politici europene vizând ansamblul politicilor şi activităţilor Uniunii, principalele politici europene: cetăţenia europeană, piaţa internă, politica agricolă comună, concurenţa, Uniunea Economică şi Monetară, politica socială şi de ocupare a forţei de muncă, politica de mediu şi dezvoltarea durabilă, coeziunea economică şi socială. 
  • Strategia UE 2020 urmărind obiectivele strategiei şi ţintele stabilite pentru România, iniţiative ale Uniunii de stimulare a creşterii favorabile incluziunii
  • Oportunităţi de programe educaţionale europene – prezentarea programului Longlife Learning Programme (Învăţarea pe tot parcursul vieţii) vizând obiectivele strategice şi instrumentele existente la nivel european pentru dezvoltarea resurselor umane 
  • Metode inovative de predare 
 
Cea de-a doua parte a activităţii s-a concentrat pe latura practică urmărind lucrul pe echipe în vederea planificării de lecţii pe teme la alegere vizând Uniunea Europeană. Grupul a stabilit cadrul de timp şi a metodelor inovative de predare, a prezentat rezultatul activităţii practice în grupuri de lucru. Fiecare cadru didactic a prezentat proiectul urmărind predarea elementelor privind Uniunea Europeană în diverse ore, de istorie, geografie, limbi străine, consiliere şi orientare, limba româna etc. 
 
Programul s-a desfăşurat conform planificării, într-un cadru în acre cuvintele de ordine au fost motivaţie şi profesionalism.
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

diseminare1diseminarediseminare2
DorohoiNews.ro, 19-07-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Călătorie cu vaporul de croazieră.
La un moment dat vine o furtună iar vaporul se scufundă.
Au supraviețuit doar un iluzionist și unpapagal.
După câteva zile, plutind fiecare pe câte o scândură, papagalul zice:
- OK! Mă dau bătut. Unde e vaporul???



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!

Sincere condoleanțe din partea colegilor biroului economic al S.C. Conted S.A!
Biroului economic al S.C. Conted S.A. este alături de colega lor Bulmagă Daniela în aceste momente ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

SC angajează o persoană pentru vulcanizare

SC angajează o persoană pentru vulcanizare
Societate Comercială angajează o persoană pentru vulcanizare. Experiența în domeniu constituie ...

Vând garsonieră la bazar, fața la soare

Vând garsonieră la bazar, fața la soare
Vand garsoniera pe strada Zadurovici, nr. 2, etaj III, ap.40, cu fata spre bazar, Garsoniera nua are ...

Caut de lucru...

Caut de lucru...
Numărul meu de tel. 0748944498. Caut de lucru: pot face cumpărături, pot duce copilul la școală ...

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală

Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală
Ofer spre închiriere garsonieră în zona centrală a orașului Dorohoi, pe perioadă îndelungată. ...

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori

SC angajează persoană cu experiență în achiziții și relații de parteneriat cu producători și furnizori
Societate Comercială din Dorohoi angajează persoană cu experiență în achiziții și relații ...

Vând teren intravilan, zona Viilor

Vând teren intravilan, zona Viilor
Vând teren intravilan,1900 mp, situat pe str. Viilor. Zona dispune de toate utilitățile (electicitate, ...

Ofer spre închiriere o cameră

Ofer spre închiriere o cameră
Primesc o persoană în gazdă. Relații la telefon: 0756390674

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate

Conducerea societății și întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi transmit condoleanțe familiei îndoliate
Cu inimile îndurerate, Consiliul de Administrație, conducerea societății și întregul ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro